“Investiţia în educaţie înseamnă investiţia în viitor” Klaus Iohannis trage un semnal de alarmă asupra abandonului şcolar și depopularea satelor

“Investiţia în educaţie înseamnă investiţia în viitor” Klaus Iohannis trage un semnal de alarmă asupra abandonului şcolar și depopularea satelor

Președintele României a afirmat, că abandonul şcolar, depopularea satelor şi lipsa unui sistem educațional adecvat în mediul rural sunt probleme critice pentru viitorul României, iar rezolvarea acestora necesită o abordare integrată şi pe termen lung. Președintele a precizat că trebuie multă implicare din partea autorităţilor locale.

„Un alt subiect extrem de important la care vreau să fac referire este educaţia, un domeniu fundamental pentru viitorul României, care este, însă, marcat de numeroase disfuncţionalităţi. Investiţia în educaţie înseamnă investiţia în viitor, iar copiii din mediul rural trebuie să beneficieze de aceleaşi condiţii ca şi cei care învaţă în marile oraşe.

Unul dintre obiectivele asumate prin proiectul „România Educată” este reducerea discrepanţelor dintre şcolile din medii diverse, ceea ce presupune, evident, finanţarea adecvată a şcolilor din mediul rural şi politici de atragere a cadrelor didactice”, a declarat Klaus Iohannis, luni la la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România.

Klaus Iohannis a adăugat că, atunci când vine vorba de educaţie, nu mai trebuie „să peticim”, ci trebuie să creăm programe concrete care să facă din învăţământul românesc unul adecvat secolului XXI

„Depopularea satelor, abandonul şcolar, accesul la educaţia timpurie, lipsa spaţiilor de învăţământ sigure reprezintă mari îngrijorări. Pentru a găsi soluţiile adecvate acestor probleme grave, unele chiar critice, este necesară o abordare integrată, pe termen lung, care să implice atât autorităţile centrale, cât şi pe cele de la nivel local. Cu alte cuvinte, să nu mai „peticim”, ci să creăm programe concrete, gestionate riguros şi, mai ales, predictibil, prin care şcoala românească de la sat să ajungă şi ea în secolul XXI”, a relatat Iohannis.

Related Articles