În plină plină stare de urgență și pandemie de coronavirus, zeci de țigani au ignorat restricțiile impuse de autorități, aceștia au ieșit în mijlocul străzii și au dat o petrecere.
Petrecerea a avut loc, sâmbătă seara, în comuna Munteni (în trecut, Țigănești) din județul Galați, unde țiganii au ars cauciucuri în mijlocul străzii și au dansat în jurul unui foc.
Petrecerea țiganilor, fără frică de poliție, a fost întreruptă de către oamenii legii după o oră.
„Lasă să vină și mascații, dacă ne strângem noi moare mascații, avem și arme, cu furci cu topoare și cazmale”
„Nu ne interesează dacă vine poliția nu are ce să facă. Doarme poliția, are și ei Paște. Nu am avut cum să mergem la biserică, noi nu ne lăsăm tradiția”
Petrecerea a fost filmată și transmisă Live pe Facebook de către unul din petrecăreți până în momentul când au ajuns echipajele de poliție.
În urma investigațiilor făcute de poliție au fost identificate 20 de persoane care au participat la petrecere și au fost sancționate cu amendă în valoare de 20.000 de lei fiecare.
„Având în vedere imaginile difuzate în spațiul public, pe o rețea de socializare, în seara de 18 aprilie a.c., în jurul orei 22.15, din care reiesea faptul că mai multe persoane încalcă dispozițiile legale impuse de starea de urgență, polițiștii gălățeni s-au autosesizat și au mers imediat la fața locului, în comuna Munteni, din judetul Galati, de unde aceste imagini erau transmise „live” .
Aici, polițiștii au constatat că, în mijlocul unei străzi, în jurul unor cauciucuri ce ardeau cu flacără deschisă, se afla un grup de persoane care se manifestau zgomotos și care, la vederea echipajelor de poliție, au fugit în curțile locuințelor.
In urma vizionării imaginilor și a investigațiilor efectuate, au fost identificate 20 dintre persoanele care au participat la această adunare, fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, fiecare cu amendă în valoare de 20 000 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Incendiul a fost stins de un echipaj de pompieri solicitat la fața locului, nefiind înregistrate pagube materiale, iar polițiștii continuă verificările pentru identificarea și sancționarea tuturor celor care au participat la această adunare.