Un băiețel de 2 ani a căzut de la etajul 2, la Constanţa

Un băiețel de 2 ani a căzut de la etajul 2, la Constanţa

Un băiețel în vârstă de 2 ani a căzut de la etajul al doilea, de pe balconul unui imobil situat pe Aleea Lirei din județul Constanţa.

Din primele informații copilul se afla însoțit de mama sa iar într-o clipă de neatenție a acesteia, băiețelul a căzut.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul secției 5 și un echipaj medical care au preluat băiețelul și l-au transportat de urgenţă la spital. Acesta prezintă un traumatism cranio-facial, dar este conştient şi stabil.

“În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 9:45, polițiștii din cadrul Secției 5 au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un copil în vârstă de 2 ani ar fi căzut de la etajul al2lea de pe Aleea Lirei din municipiul Constanța. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat persoana în cauză, este vorba despre un băiețel în vârstă de 2 ani dar și pe mama acestuia care din primele informații s-ar fi aflat pe balcon împreună cu minorul, iar într-o clipă de neatenție acesta ar fi căzut de la etajul al2lea. Copilul a fost transportat la spital fiind stabil și conștient, iar în cauză polițiștii Secției 5 au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Andreea Iliescu

Related Articles