Pedepse mai mari în cazul agresiunilor sexuale asupra minorilor, proiect adoptat luni, cu unanimitate de voturi

Pedepse mai mari în cazul agresiunilor sexuale asupra minorilor, proiect  adoptat luni, cu unanimitate de voturi

Senatorii au adoptat luni, cu unanimitate de voturi, proiectul legislativ care vizează înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale asupra minorilor.

Proiectul are ca scop creşterea pedepselor minime pentru infracţiunile sexuale (orice formă de abuz sexual îndreptat împotriva minorilor) şi introducerea în legislaţia penală românească a unor prevederi din Directiva Uniunii Europene 93/2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării lor sexuale şi a pornografiei infantile, în condiţiile în care acest fenomen este în creştere în România.

“Acest proiect este un răspuns ferm pe care Senatul României este chemat să îl dea în ceea ce priveşte condamnarea abuzurilor sexuale săvârşite asupra minorilor, cumulat cu o sancţionare efectivă şi proporţională a agresorilor. Au fost propuse la nivelul Comisiei juridice şi însuşite de membrii tuturor partidelor politice reprezentate în Comisia juridică reglementări noi în ceea ce priveşte creşterea pedepselor minimale la infracţiunea de viol, orice infracţiune de viol urmând a fi pedepsită cu închisoare între 5 şi 10 ani, faţă de 3 – 10 ani, iar formele agravante cu pedeapsa cu închisoarea între 7 şi 12 ani, iar în cazul infracţiunii care a fost urmată de moartea victimei cu o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 9 şi 18 ani”, a precizat senatorul PNL Iulia Scântei, unul dintre semnatarii iniţiativei legislative.

Potrivit acesteia, ceea ce este cel mai important în cazul infracţiunilor de natură sexuală săvârşite asupra copiilor este faptul că agresorii majori nu mai pot scăpa nepedepsiţi sau cu o simplă pedeapsă cu închisoarea aplicată cu suspendarea, “pentru că orice faptă săvârşită de un major asupra unui minor cu vârsta sub 14 ani, indiferent de modalitatea de săvârşire a actului sexual, este o faptă de gravitate extremă, care cere a fi pedepsită corespunzător, iar această nouă modalitate de săvârşire a infracţiunii de către un major a fost calificată ca fiind o formă agravantă, care va fi pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani”.

S-au instituit, totodată, circumstanţe agravante pentru cei care profită de situaţii speciale de minori cu dizabilităţi, aflaţi în îngrijire sau creştere şi atunci când infracţiunea este săvârşită de o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, dar victima este un minor, conform amendamentelor admise în raportul suplimentar întocmit de Comisia juridică.

“Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când fapta a fost săvârşită de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau fapta a pus în pericol viaţa minorului, sau fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima sau fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se află minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze” – prevede o modificare a textului legislativ.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES de deputatul independent Oana Bîzgan, care citează date înregistrate de Consiliul Superior al Magistraturii, în ultimii nouă ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol şi 2.927 de cazuri de act sexual cu minor. În 2017, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor pe rolul judecătorilor doar 42,17% din cazuri au sfârşit prin condamnări definitive, potrivit datelor furnizate de Ministerul Justiţiei. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare şi doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenţie. Dintre persoanele condamnate la executare în detenţie, aproximativ 88% au primit pedepse mai mici de cinci ani.

Iniţiativa legislativă care prevede înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor, depusă în Parlament de către deputatul independent Oana Bîzgan, a primit raport suplimentar favorabil cu unanimitate de voturi de la Comisia juridică a Senatului.

“Iniţiativa a pornit de la dorinţa de a nu mai permite pedepse cu suspendare pentru abuzatorii sexuali – în special vorbim despre act sexual cu minor sau chiar viol”, precizează Oana Bîzgan, citată în comunicat.

Propunerea prevede o serie de modificări prin care persoanele care săvârşesc abuzuri sexuale împotriva minorilor să primească pedepse mai dure pentru care nu mai poate fi impusă suspendarea ori amânarea executării. În urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul comisiei, senatorii au votat în unanimitate pentru creşterea pedepsei minime pentru infracţiunea de act sexual cu minor până la 5 ani.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect. Propunerea face parte din categoria legilor organice. AGERPRES

Related Articles