UIMITOR! Află cum s-a încheiat tragedia unei familii a carui copil era în moarte cerebrală!

UIMITOR! Află cum s-a încheiat tragedia unei familii a carui copil era în moarte cerebrală!

Un copil de opt ani care nu mai avea şanse să-şi revină în urma unui accident rutier salvează, cu organele sale donate, viaţa a trei copii, scrie Agerpres.

„Un înger de 8 ani salvează alţi 3 copii. Transplantul înseamnă VIAŢĂ! La Cluj, un accident rutier a frânt, brusc, viaţa unui copilaş de doar 8 ani. O dramă care schimbă definitiv viaţa familiei, pentru că nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinţii au reuşit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi copii, să dăruiască altor părinţi fericire. Când destinul loveşte pe neaşteptate atât de crunt, puterea de a dărui altor semeni acel bob de rouă care descoperă zorii unui nou început, care şterge coşmarul nopţilor de suferinţă, este un gest suprem”, se arată într-o postare de joi, pe Facebook, a Agenţiei Naţionale de Transplant.

La sfârșitul anului trecut, în urma unui accident de mașină, copilul în vârstă de opt ani a intrat în moarte cerebrală. Rinichii recoltați au fost transplantați unor copii de 9 și 12 ani, la Cluj, iar ficatul va ajunge la un alt copil în Germania.

„Cu profesionalism şi responsabilitate, echipa de coordonare a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj Napoca (dr. Remus Babici – coordonator transplant, dr. Nicoleta Dărăban – kdp) a încheiat una din cele mai sensibile etape ale luptei pentru viaţă. Datorită acestui înger, doi copii, de 9 ani şi de 12 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca. Un alt copil va fi salvat prin transplant de ficat la University Hospital Regensburg. Medici români şi străini şi-au unit forţele şi priceperea pentru ca viaţa să meargă mai departe, pentru ca gestul făcut de părinţi să nu fi fost în zadar. Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă în faţa părinţilor îndureraţi. Sperăm că vor găsi alinarea la gândul că alţi 3 copii vor putea zâmbi”, se mai arată în postarea Agenţiei Naţionale de Transplant.

Related Articles