TRAGEDIE in Brașov: Un bărbat a căzut de la etajul 10, cu fetița de 3 luni în brațe!

TRAGEDIE in Brașov: Un bărbat a căzut de la etajul 10, cu fetița de 3 luni în brațe!

Tragedie în Brașov pe strada Carpați! Un bărbat și fetița lui de 3 luni, au căzut în urmă cu puțin timp de la etajul 10 al unui bloc. Două echipaje SMURD au fost trimise la fața locului pentru a acorda primul ajutor victimelor, potrivit brasovstiri.ro.

“Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat faptul că aceștia au suferit leziuni incompatibile cu viața.”

„Din primele informații, două persoane, tată și copil, s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc. Un bărbat, în vârstă de 37 ani, împreună cu fiica sa, în vârstă de 3 luni și jumătate,s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc situat pe str. Carpaților din mun. Brașov.
Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat faptul că aceștia au suferit leziuni incompatibile cu viața.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii incidentului”, a declarat Aliva Ivan, purtător de cuvânt IPJ Brașov.

Related Articles