Se dublează ALCOAȚIILE de la 1 august !!

Se dublează ALCOAȚIILE de la 1 august !!

Guvernul va adopta, în ședința de joi, o ordonanță de urgență prin care amână până la 1 august plata alocațiilor dublate pentru copii.

Ministrul Violeta Alexandru a cerut Guvernului să amâne termenul pentru dublarea alocaţiilor pentru copiii, motivul principal fiind că sumele necesare nu au fost prevăzute în buget.

„Vom creşte alocaţiile pentru copii la rectificarea bugetară, astfel încât să existe fondurile necesare”, a spus premierul Ludovic Orban.

Klaus Iohannis a semnat marți decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.  

Astfel, alocațiile vor fi în cuantum de: 

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 

b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Related Articles